Misiunea școlii în cadrul comunității se concretizează prin:
- diversitatea ofertei de pregătire profesională;
- formarea competențelor de bază prin pregătirea modernă, necesară adaptării la viața socio-economică a zonei Măcin;
- realizarea accesului permanent la sursele de informații;
- existența unui program flexibil de pregătire profesională, deschis și copiilor din mediile defavorizate;
- stimularea învățării reciproce, pe baza experienței proprii.
Scopul nostru este nobil: să împuternicim adolescenții astfel încât să ducă vieți independente și stabile financiar.
Viziunea școlii
Educarea tinerilor în spiritul cetățeniei democratice, pregătirea lor pentru a fi cetățeni ai unei Europe unite.
Devize asumate:
“Fii competitiv!”
“Noi construim viitorul!”
“Noi modelăm aripile pentru viitor!”
Școala noastră și-a asumat rolul de centru de formare profesională la nivel local, centru de resurse educaționale și de servicii oferite comunității, prin furnizarea de programe educaționale cu tehnologii moderne, dezvoltarea interacțiunii cu mediul social, cultural și economic local.
Pornind de la dezideratele stabilite de documentele educaționale în vigoare, în anul școlar 2020-2021 avem în vedere, în continuare, ca întregul proces instructiv-educativ să se orienteze către formarea unui absolvent cu solide competențe transferabile, de către un personal competitiv și deschis la schimbare, într-un mediu sănătos, motivant, dotat cu toate utilitățile necesare educației.